AFIR / APDRP sfidează principiul forței obligatorii a contractului

[cresta-social-share]

Tocmai am primit soluția favorabilă pronunțată de Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București într-o cauză împotriva Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R., fostă A.P.D.R.P. – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit). Acesta este, dintre dosarele noastre având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, primul soluționat, în următoarele două luni urmând a primi, probabil, alte trei asemenea soluții (valoarea totală a celor patru litigii – 2.051.133,61 LEI).

SOLICITAȚI O CONSULTAȚIE GRATUITĂ

Da, este vorba despre deja celebrele „condiții artificiale” („descoperite” în condițiile în care fiecare dintre Clienții noștri a cumpărat, utilizat și păstrat în patrimoniu utilajele agricole la a căror achiziționare se obligase)! Deși în prezent sintagma s-a instalat comod în sfera ilarului, la momentul la care situația ne-a fost prezentată, caracterul de noutate a celor mai multe dintre noțiuni, elementele de fapt a căror corectă interpretare ne părea a fi dincolo de linia orizontului și deloc neglijabila greutate (inclusiv fizică!) a documentelor care ne-au fost puse „în brațe” au creat o circumspecție destul de neplăcută…

Însă, pe măsură ce am analizat în profunzime argumentația A.F.I.R. (de la procesul-verbal „declanșator” și până la întâmpinările formulate în fiecare dintre cele patru cauze sus-menționate), am căpătat încredere în șansele noastre de reușită, realizând că, dincolo de interpretările originale și proaste ale mai multor dispoziții legale și dincolo de încălcarea Regulamentului (UE) nr. 65/2011 al Comisiei, OUG nr. 66/2011, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Constituției României, Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate, în data de 12.09.2013, în cauza nr. C-434/12 și anumitor dispoziții procedurale din chiar contractul de finanțare, vânătoarea de vrăjitoare al cărei scop agricultorii „pățiți” îl știu prea bine a sfidat însăși norma primordială a bunului-simț juridic: forța obligatorie a contractului [„Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.” (vechiul Cod civil) / „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.” (noul Cod civil)].

Practic,

după ce între agricultor (persoană fizică sau juridică) și autoritatea publică (A.F.I.R.) s-a încheiat un contract bilateral sinalagmatic, în baza îndeplinirii mai multor condiții de către agricultor [îndeplinirea condițiilor (prin prezentarea unei documentații complete) putând fi asimilată „etapei” negocierilor]

și după ce agricultorul și-a îndeplinit întocmai și la termen obligațiile decurgând din contract,

autoritatea publică a „descoperit” chestiuni de fapt preexistente încheierii contractului, care îi fuseseră aduse la cunoștință cu prilejul „negocierilor” (și a căror incidență în executarea contractului este, oricum, inexistentă), și,

profitând de faptul că în raportul juridic constituit se află pe o poziție de supraordonare și că urmează a beneficia rapid de concursul organelor fiscale ale statului,

în lipsa oricărei culpe a cocontractantului,

a reziliat contractul valabil încheiat și cu bună-credință executat de agricultor (la a cărui executare silită a procedat de îndată)

și (nota noastră) se așteaptă ca o conduită de tipul „îmi iau jucăriile și plec” să nu fie sancționată de instanță.

Nu putem spune decât că ne bucură faptul că abuzul a fost cenzurat și, în încheiere, vom cita din considerente unei alte hotărâri (date tot de Curtea de Apel București) câteva paragrafe care „surprind” esențialul unei astfel de spețe:

„în legătură cu previzibilitatea conduite administrative, Curtea (…) nu poate trece însă cu vederea împrejurarea că înseși autoritatea pârâtă este cea care a aprobat finanțarea (…), în urma analizării documentațiilor aferente din prisma îndeplinirii condițiilor legale, și a încheiat contractele de finanțare…
(…)
Ulterior implementării proiectului și acordării finanțării, în cadrul unui control (…) autoritatea pârâtă și-a schimbat însă radical poziția, constatând numeroase elemente/indicatori ce ar releva, încă de la data depunerii cererilor de finanțare (…)
În condițiile în care autoritatea pârâtă, pe baza acelorași documente, a emis două opinii total diferite, Curtea apreciază că este rezonabila invocarea și aplicarea în cauză a prevederilor art. 5 alin. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora «obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil».
(…)
Chiar dacă, ad absurdum, s-ar accepta teza pârâtei și s-ar reține existența unei divizări artificiale a investiției, Curtea subliniază că din jurisprudența CJUE rezultă fără putință de tăgadă că o atare împrejurare nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, decât în măsura în care ar avea drept consecință neatingerea obiectivelor prevazute de art. 52 lit. a) pct. ii) din Regulamentul nr. 1698/2005.”

În cazul în care vă aflați într-o situație similară, nu ezitați să ne consultați, analiza dosarului Dumneavoastră fiind gratuită.